E frumos,
E prea frumos la tine-n suflet
E tarziu,
E prea tarziu la mine-n gand...
Sunt un pian obosit,
am in trei locuri lemnul ars...
Sunt un pian batran
si orice cantec suna fals
vineri, 28 martie 2008
luni, 24 martie 2008
A los tardes que no tardan
A ver si me animo contar la istoria tambien, ademas de unas fotos.
Un abrazo!
Seria la primer istoria que no escribo simplemente para mi.
joi, 13 martie 2008
what's holding me in?!
asteptand aseara sfarsitul unui film, m-au napadit mai vechi apucaturi.
nu eu vizionam filmul, eu eram in afara lui, chiar si in afara salii intunecate de cinema, in strada.
am dat tarcoale nu intrarii, ci iesirii din sala, am dat tarcoale gangului prin care se face iesirea asta.
am gasit in spatele blocurilor viata! a unor oameni ce-si vedeau de ea, fara sa ma vada.
am facut ceva poze. nu-mi plac!
nu-s vii, lumina din ele abia da de stire ca acolo SUNT oameni, nu ca ei traiesc.
am iesit, din curtea interioara, inainte sa ma observe, sa imi fac simtita prezenta.
am gasit apoi o scara de bloc, cu usa deschisa.
le stiu pe-astea. sunt blocuri vechi, cu lifturi vechi.
citesc zilele astea Ubik, am gasit acolo referiri la un filt antic, in care lui Joe ii era teama sa urce.
mie nu mi-a fost, m-am strecurat inauntru, fara sa-mi fac auziti pasii.
m-a dus pana la ultimul etaj accesibil liftului.
le stiu, blocurile astea, spuneam.
au o usa care duce MAI sus de lift, pe coridoare mai inguste, la capatul carora am gasit intotdeauna, invariabil, odai locuite, dar cu geamuri si perdele. totul transparent.
ibrice de cafea la usi murdare, scrumiere imbacsite, pline, revarsande, presuri inchistate in podea, canapele cocosate, chivete ciobite, becuri fara abajur, lumini galbene si chioare.
am gasit un geam cu vedere catre curtea interioara de mai jos si m-am proptit pentru a face o poza de un geam spart. ce prostie!
nici n-am observat.
era sa-mi deschid rani, pe langa trezirea locuitorilor. dar sub geam era un pres, pe care cineva lua loc din cand in cand pentru a fuma. am scapat. de data asta!
mi-am luat inima in dinti si N-AM coborat pe scara de serviciu, ingusta peste masura. nu ca era ingusta ar fi fost o problema. nu, era mai ales intunecata.
n-am luat drumul ei.
am preferat liftul.
l-am regasit cu oarecare usurinta, mi-am scurs umbra pe pereti, pe scarile catre lift si am disparut din nou in cutia lui cu incuietoare.
am iesit din scara la timp, inainte sa-mi rasune telefonul pe coridoarele tacute.
se terminase filmul.
eram asteptata!
nu eu vizionam filmul, eu eram in afara lui, chiar si in afara salii intunecate de cinema, in strada.
am dat tarcoale nu intrarii, ci iesirii din sala, am dat tarcoale gangului prin care se face iesirea asta.
am gasit in spatele blocurilor viata! a unor oameni ce-si vedeau de ea, fara sa ma vada.
am facut ceva poze. nu-mi plac!
nu-s vii, lumina din ele abia da de stire ca acolo SUNT oameni, nu ca ei traiesc.
am iesit, din curtea interioara, inainte sa ma observe, sa imi fac simtita prezenta.
am gasit apoi o scara de bloc, cu usa deschisa.
le stiu pe-astea. sunt blocuri vechi, cu lifturi vechi.
citesc zilele astea Ubik, am gasit acolo referiri la un filt antic, in care lui Joe ii era teama sa urce.
mie nu mi-a fost, m-am strecurat inauntru, fara sa-mi fac auziti pasii.
m-a dus pana la ultimul etaj accesibil liftului.
le stiu, blocurile astea, spuneam.
au o usa care duce MAI sus de lift, pe coridoare mai inguste, la capatul carora am gasit intotdeauna, invariabil, odai locuite, dar cu geamuri si perdele. totul transparent.
ibrice de cafea la usi murdare, scrumiere imbacsite, pline, revarsande, presuri inchistate in podea, canapele cocosate, chivete ciobite, becuri fara abajur, lumini galbene si chioare.
am gasit un geam cu vedere catre curtea interioara de mai jos si m-am proptit pentru a face o poza de un geam spart. ce prostie!
nici n-am observat.
era sa-mi deschid rani, pe langa trezirea locuitorilor. dar sub geam era un pres, pe care cineva lua loc din cand in cand pentru a fuma. am scapat. de data asta!
mi-am luat inima in dinti si N-AM coborat pe scara de serviciu, ingusta peste masura. nu ca era ingusta ar fi fost o problema. nu, era mai ales intunecata.
n-am luat drumul ei.
am preferat liftul.
l-am regasit cu oarecare usurinta, mi-am scurs umbra pe pereti, pe scarile catre lift si am disparut din nou in cutia lui cu incuietoare.
am iesit din scara la timp, inainte sa-mi rasune telefonul pe coridoarele tacute.
se terminase filmul.
eram asteptata!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
