Data viitoare aleg sa mor de foame!

M-am intalnit in seara asta cu un prieten. La o bere.
Nu ca asta ar fi o problema.
Si nici faptul ca n-a fost de fapt doar o bere. Dac-as spune c-a fost una si jumatate, as fi mai aproape de adevar. Nici jumatatea celei de-a doua n-ar fi fost o problema...
Asta daca as fi facut pasul cel mai intelept, si anume sa merg la toaleta inainte de a iesi in strada pentru a astepta autobuzul in drum spre casa.
Trebuie sa recunosc, cu mandrie sau cu rusine, nu stiu care-ar fi mai potrivita, ca de ceva vreme n-am mai baut bere. Si mai ales nu pe stomacul gol.
Iar daca ar fi sa fiu complet sincera, as mentiona ca stomacul gol inseamna de fapt paharul de vin alb pe care l-am savurat in fata calculatorului inainte de-a pleca de-acasa. Dar poate azi e ok sa fiu doar pe jumatate sincera.
Asa ca berea mai sus mentionata mi s-a urcat rapid la cap, neintalnind in cale nici un obstacol solid. Si tot ea mi-a intunecat judecata cand am intrat intr-un magazin, supermarket se vrea el, fiind convinsa ca e trecut bine de ora 11 si ca n-as mai avea de unde lua ceva de mancare. Stiind ca n-am nimic acasa, m-am gandit sa ma aprovizionez. O miscare inteligenta, de altfel, daca ar fi fost pusa in aplicare in conditii de nivel cel putin normal de umplere al vezicii.
Am prins la un moment dat pe discovery un documentar despre care dintre apa, lapte si bere este filtrata cel mai rapid de corpul uman... Berea a iesit castigatoare.
Eh, rapida a fost filtrarea si la mine, si nu-mi amintesc de cand n-am mai trecut de pe un picior pe altul ... in public. Si cum berea imi intuneca judecata, grea mi-a fost alegerea in magazin. Ca nu mai stiam daca mi-e pofta de ciocolata sau de saratele, daca vreau compot de ananas, gem de capsuni sau zacusca de vinete...
Intr-un tarziu am iesit de-acolo cu (am constatat acasa) tot felul de prostii, mai putin chestii de consumat imediat. Supe la plic si floricele de facut la microunde. Perfect.
Ah, mint, un borcan cu zacusca si o paine feliata (ca tine mai bine de-o luna, desi ei zic ca n-ar avea e-uri... Testul a fost realizat chiar la mine in casa, painea fiind mancabila dupa o luna de la data achizitionarii.)
Dar nu-i nimic, problema stringenta de care spuneam mai sus nu m-a impiedicat sa schimb cateva plezanterii cu casiera dureros de inceata in miscari, care-mi punea intrebari despre ce fel de punga vreau.
Ca trecuram pe ecologisme acum. Reciclabilitati...
Chiar azi am observat in Grozavesti containere de gunoi reciclabil, in care mi-am bagat nasul sa vad daca sunt respectate inscriptiile de pe ele. Erau.
Cer asadar o punga de hartie, care desigur, era la sfarsitul enumerarii posibilitatilor de impachetare a cumparaturilor, indes repede in ea tot ce cumparasem, si plec la pas intins, zic eu, spre casa.
Ce-i drept, am mai mult de mers pe jos decat ar fi normal, dar cum am ratat statia la care trebuia sa cobor, inghit in sec si merg mai departe, incercand sa nu-mi fac sange rau mai mult decat necesar.
Trec cu bine de intersectie, inca n-am facut in pantofi. Ma intreb totusi daca n-as putea disparea in vreun boschet. Ce surpriza! E iarna si pana si cei mai desi boscheti sun desfrunziti. Si nici nu sunt pe bulevard...
Renunt asadar la idee, cel putin pana la intrarea pe stradute mai laturalnice.
Pfff, trece pe langa mine un troleu, pe care l-as fi putut folosi pana la prima, daca mi-as fi dat seama ca nu-i de fapt asa de tarziu, ci doar ziua mea a inceput foarte devreme, si desi nu a fost extraordinar de plina, o simt in incheieturi :P
Pe straduta pe cat de laturalnica se poate in conditiile date (nu stau chiar departe de bulevad), zaresc un gang.
Stupoare!
Este ocupat!
De catre un domn care-si plimba tacticos cainele, un pechinez nervos care se razbuna pe peretele de ciment, aducand la apogeu plimbarea omului prin atingerea scopului scoaterii animalului din casa...
Il invidiez pe pechinez!
Bestie! Te pisi pe perete cand eu incerca sa uit ca trebuie sa mai si elimini ceea ce ai ingurgitat...
Il urasc de-a dreptu', nu-mi mai pierd timpul cu plezanterii gen invidie... I-as aplica un sut fix intre buci, daca stapanul n-ar arata ca un judoka in rezerva...
Trec mai departe, cu coada intre picioare, daca ar fi sa raman in sfera canina...
Mai am de traversat, de trecut pe langa blocul de pe colt, de casa dintre blocuri... and I'm home free!
La dracu!
C-am trecut cu vederea asemenea ofensa unui pumn de blana caruia i se putea ghici scopul actiunii mai mult dupa pozitia piciorului decat dupa ceva manifestare vizuala sau sonora... sa zicem!
Dar ca pe marginea bordurii, INAINTE de trecerea de pietoni semaforizata, asteptand culoarea verde a semaforului, un doberman marcheaza stalpul cu un jet ce-ar face sa paleasca de invidie orice ski-jet care se respecta... ASTA nu pot rabda!

Eh, si ce pot face in privinta asta, totusi?
Trec mai departe :-<
Pot spera ca limitele umane sunt dincolo de ceea ce percepe constient creierul sau si pot spera ca merge liftul.
Reusesc sa ajung la usa, descui, cu maini tremurande de emotie, si dau sa intru in casa, gata sa arunc nu numai sacosa cu cumparaturi, ci chiar si aparatul, DAR... matza care probabil s-a plictisit singura in casa, gaseste de cuviinta sa isi manifeste entuziasmul de a ma vedea repezindu-se in directia mea. Ma rateaza, intentionat sau nu, si iese in holul blocului, luand-o la goana pe scari.
Sunt pierduta!
Pe cat de tare tin la ea, pe-atat ma opresc in prag si ma intreb daca n-ar mai putea astepta. Mi-amintesc ca asa am gasit-o si eu, educata pt apartament, dar evident pierduta...
Plec dupa ea pe scari, injurand de mama focului, lasand usa deschisa cu cheile in ea.
In orice film cu prosti ar fi intrat cineva si m-ar fi si incuiat pe-afara. Nu se intampla totusi asta, si reusesc sa revin cu bestia in brate, tinand-o strans lipita de bluza mea cea neagra, pe care tocmai o curatasem de par inainte sa plec de-acasa, pentru a treia oara...
Cu aparatul de gat, haina pe mine, si pisica in brate, ajung in sfarsit in rai.
Toaleta!
Acum pot si eu sa ma bucur de revederea pisicii, de revenirea acasa, de ora aproape matinala :))

Data viitoare voi alege sa mor de foame!