6 decenii

Ieri tatal meu a implinit 60 de ani.
Am fost in vizita la masa, ca sa-i uram la multi ani si sa ne bucuram impreuna. Au aparut desigur si replicile: “Ce-am imbatranit?” “Ba nu, sunt inca tanar!”… de-astea, de-alea batranetii J

Am primit de Mos Nicolae un iPod, de care sunt pana peste poate de incantata. Intr-atat de incantata incat nici n-am reusit aseara sa il las din mana, nici macar la masa. M-am comporatat exact ca un pusti rasfatat, care sta la masa (si nu orice masa, ci una cu o ocazie speciala) cu o ureche in conversatie, dar cu o casca agatata in ureche, fara sa poata renunta la lumea virtuala. Am vazut in ipostaza asta a mea o etapa a tineretii, pe care credeam ca am depasit-o de mult. Cum sa pot, totusi, sa nu ma bucur ca un copil, de un jucarie noua?
Plecand apoi de la masa mi-au venit in minte si mai multe amintiri decat s-au dezbatut la masa. Am vorbit acolo despre copilaria fericita si lipsita de griji de la tara, apoi, in drum spre casa, mi-am amintit cum acum 10 ani, cand mama avea 50 de ani (e doar cu un an mai mica decat tata), si ne urcam impreuna in nuc, pentru recolta de toamna. N-am vazut nici o clipa in ochii sau in comportamentul ei ca ar fi constienta de varsta pe care o are.
Faptul ca tata a implinit 60 de ani m-a facut si pe mine sa realizez ca nu mai sunt o fetita. Nu mai eram eu demult, dar atata timp cat are cine sa te rasfete ca pe un copil, e destul de greu sa te desprinzi de aceasa conditie. Ma apropii si eu de varsta de 30 de ani, varsta la care ai mei aveau primul copil.
Nu pot spune ca imi doresc unul acum, chiar departe de mine gandul. Mai am de crescut copilul din mine. Si tot ieri am plecat spre casa cu doua codite impletite, de care mi-am amintit abia acasa. Si nus' ce mi-a venit, da' m-am tuns! Asa ca azi nu mai am par de codite impletite. Doar de-alea Sandi Bell.
Imi doresc si pentru mine aceeasi inconstienta in ce priveste varsta.
Dar parca mai scrisesem eu candva de ai mei parinti copii! Sa vad pe unde-o fi! Sau doar am gandit?