mda
am rediminetitit si eu
dupa ce am fost la un interviu (de fapt test), care s-a desfasurat exact ca un examen din liceu, si in-timpul-caruia-am-suferit-de-cald-si-de-sete-fara-sa-se-fi-gandit-cineva-sa-ma-milostiveasca-cu-un-pahar-cu-apa--dupa-ce-am-balaurit-prin-praf-si-de-abia--i-am-gasit--de-am--ajuns-cu-limba--de-u--cot-si-cu-capsa-pusa [si DA, au aflat si asta, din prima clipa cand le-am zis pentru ce-am venit]), dar sa revenim la (sa-i spunem) interviu.
am primit pe mail o harta de la ei, cu adresa sediului, pe o strada care era cat se poate de frumoasa pe harta, chiar si cea interactiva a bucurestiului, dar care in realitate lipseste cu desavarsire!
dar daca ar fi existat ar fi fost plina de praf si de caini.
(si dupa ce-am scris propozitia asta, mi-am dat seama ca azi am trait in dimensiunea DACA!)
pentru ca m-am gandit eu de dimineata [al dracu' care-o mai gandi vreodata asa de dimineata] ca ar fi mai simplu sa merg cu metroul apoi cu tramvaiul [si nu m-am GANDIT sa ma uit si cate statii], am ajuns in tramvaiul 5. dar pentru ca nu aveam bilet (si, ce-i drept, nici bani de amenda), la prima miscare pe care-a facut-o spre mine o tanti care se incadra perfect in profilul controlorilor romani, am sarit din tramvai si-am zis s-o iau pe jos.
intreb tracatorii (imputit cartier ReZIDENTIAL, unde nus' magazine la colt de strada, nu tu intersectii unde sa poti intreba si tu de una de alta... toti cei intrebati raspundeau invariabil fie: "nu am auzit niciodata de strada asta", fie "nus' din zona".
biiiine! pe jos atunci!
merg, merg, pe o sosea fara prea mult trotuar, PLINA de praf, si ajung la baza podului (dracu sa-l ia cum s-o chema, e in drum spre aero baneasa), gasesc o benzinarie, si pentru ca imi amintisem numele inca unui bulevard de pe harta, intreb de el.
aaa, pai da, incolo e.
mai mergeti pe jos putin, si ajungeti!
aaaleluia! multumesc! la care el adauga nonsalant: un kilometru!
(era deja 10 fara 5, iar eu la 10 trebuia sa fiu pe strada aia uitata de lume).
ma tin cu greu pe picioare pe pod, caci trec masini mari, in viteza si mai ca ma lipesc de balustrada. ma uit in stanga, un cartier in devenire, si el PLIN de praf. trec pe langa cateva cladiri in constructie, slava domnului e prea de dimineata, nu ora pranzului si nu se gaseste nimeni sa strige sau fluiere, asa cum stim ca le este obiceiul... se face zece si zece (din mers) si decid sa apelez la ajutorul unui prieten. dau un telefon si cer informatii. ma aflu exact la intersectia dintre cele doua bulevarde pe care le-am retinut de pe harta (ficusului si aerogarii), numai ca NIMIC nu mai seamana cu ideea pe care mi-o facusem despre asezarea strazilor alora.
ok, mai intreb lumea de strada, NADA!
nu igzista dom'ne!
la dracu, ia sa-mi fac tata si io blog!
ca asa-mi place sa insir jumatatile astea de zile.
plus ca nici n-am inceput povestea, asta era doar preambulul...
oricum, am gasit "strada"... si DA, ea NU exista faptic!!!!!
am dat testul, am ajuns acasa.
stai sa gasesc un topic mai putin matinal, daca nu-mi pierd rabdarea sa ma inscriu pe bolgger. de altfel, el (blogu') nu egzista inca pen'ca mi-e teama ca am apuca "marturisirile" pe el.
3:05 pm
indraznesc sa-l contrazic pe forrest.
adica pe ma-sa! pai, life-s not like abox of chocolates..bla-bla!
life is like a BABOI DE PESTE! (de preferat fript ) si o sa va zic si de ce.
pai: e atat de bun (n-am putut niciodata sa rezist! nu ca mi-as fi propus vreodata...), incat desi il vezi plin de oscioare, mai mici sau mai mari, il infuleci cu pofta, fara sa-ti pese *sau daca-ti pasa, iti trece rapid prin capo gandul ca ai sa le poti identifica, evita, scuipa pe cele mai mari, iar cele mici nu-ti vor ramane infipte in gat...
si totusi, il infuleci, musti din el ca din paine, il lasi sa-ti invadeze simturile (gourmands must know what i'm sayin' here), sa ti se topeasca in gura si in toate simturile.
si nu te inveti minte chiar si dupa ce iti ramane osu-n gat! o iei de la capat cu acelasi avant si data viitoare...
pentru ca iti place!
si pentru ca nu vrei sa petreci doua ore in jurul lui, incercand sa eviti oasele. la fel, nu poti alege sa mananci doar UNELE parti din el, pentru ca atunci nu stii ce gust au.
eu DA, judec, nu ca barbatii *bietii de ei, dac-o fi adevarat!*, cu papilele gustative!
si asta imi ofera asa o placere incat nici prin gand nu-mi trece sa ma schimb. in *usor alta ordine de idei, azi, dupa ce mi-au chiorait matzele in timpul testului, pen'ca eram prea chioara de somn ca sa mananc dimineata si cartierul ala tampit nu avea patiserii la orice colt...
(si tocmai, in timp ce scriam - si in acelasi timp ma gandeam ca DE-aia nu m-a atras pana acu' bloguiala, ca nu e LIVE! - am primit un telefon, ALT interviu, in ACELASI cartier, adica tocmai imi explica tanti cum sa traversez (in sens invers) podul pe care am balaurit azi )
spuneam: am ajuns la coltul cunoscut sub numele de "ambasada chinei" in drumul meu spre autobuz, spre casa mai exact. iar acolo, in afara de faptul ca ma tenta o mica Excursiune (as oposed tu Incursiune ) in viata boemilor care stau la ora pranzului si savureaz o bere pe-o terasa, alaturi de naiba mai stie de gustarica. ei, pe firmamentu' terasei asteia scria mare Pizza!
ooook, foget about he beer, sa ne concentram pe pizza.
ma gandeam si la sarmalutele si pestele fript de-acasa, de la bunica *pana acu' bucatareasa mea preferata. da erau cam departe ele, sarmalutele, iar pizza...
aaasa, incerc sa nu ma mai gandesc la ea (desi ii simteam deja mirosul in cerul gurii, fara [sunt convinsa] sa fi inceput aia sa miste ceva pe la bucatarie) si sa vad de unde iau un bilet de autobuz, ca n-am chef de amenda.
ma uit in jur, nada de nada!.
scot o casca din ureche si intreb in doru' lelii: stiti cumva de unde pot cumpara bilet pt autobuz?! privesc cateva priviri... sa le zicem nedumerite, si nici un raspuns.
apoi se apropie de mine o batranica si ma intreaba ceva.
nu aud, caci imi vorbeste in urechea inca astupata, infundata de muzica. ma uit mai bine la ea, ma intorc cu partea ascultatoare a strazii si o rog sa repete. ma intreba ce-am cerut, ce-mi trebuie! pai, mai nimic, un bilet de autobuz, da vad ca n-am de unde cumpara...
la care zice: stai, mama, iti dau eu! (la mine batranICA spune ca era F batrana, deci... pensionara!) nu schitez prea multe, dar zic: saru'mana si ii platesc biletul.
primesc atunci si lamurirea: eu am abonament, maica, da' a inceput scoala si stiu ca mai vin copii pe-aici!!!
Traversez! in statia de autobuz, acum CHIAR in fatza pizzeriei, inca salivez, dar mai mult la scurg pe asfalt, caci cald s-a mai facut! si cum nu se putea mai bine, sunt imbracata in negru!
perfect.
totusi, matzele chioraie si uit si de autobuz. ma uit totusi pe tabela: da, ajunge si autobuzul meu licean *cu el ma plimbam pana la casa presei, in cautarea cartilor, direct din depozit, dar de asta am mai zis.
nu veneau din directia data decat maxi-taxi cu diverse destinatii. printre ele moara vlasiei.
imi amintesc (din nou cu o chinuitoare exactitate a senzatiilor) cum am fost acolo acum cativa ani la pescuit. din nou peste fript, mama lui de peste.
le las sa-i poarte mai departe pe calatorii care aveau ceva de facut prin oras, ca altfel nu ar fi urcat in ele..
si imi revine in gand pizza. adica: pizzapizzapizzapizza...
ignor deja in mare masura maxi-taxi-urile care-mi trec prin fata ochilor.
pana se interpune unul intre mine si scrisul Pizza. dracu sa-l ia! 702!
nu-mi spune nimic, si e deja prea inaintat sa vad traseul.
vad in schimb: merge pe linia lui 335. atunci pendulez: 335, pizza, 335, pizza.
cu biletul inca in mana, si crezandu-ma hotarata, zic: bine, PIZZA! mama lor de pizze!
ma uit (nu stiu de ce, dar bine-am facut) in portofel. la dracu, captuseala de somer, deh! 10 lei! pizza pe dracu! inghit in sec si deschid usa maxi-taxi-ului.
cand s-o inchid, cineva din spatele meu bagase la intaintare un copilas de vreo 5 ani, de era sa-i zbor capsorul cu usa. norocul lui, prichindelul, ca era f incantat de escavatorul de care tinea strans si il bagase in fata. n-a patit nimic, nici el nici prichindelul, dar se vede treaba ca buna-sa na- simtit acelasi lucru si m-a apostrofat cumva.
n-am auzit tot, pentru ca cineva isi canta uibirile si dezamagirile in casti. am prins doar: ce, nu vezi ca-i un copil mic in usa? tanti! cu iertare, da daca-i IN SPATE, nu prea vad!
ei, inaintez si gasesc loc *nu ma opresc niciodata intai la sofer, sa dau banii, ca sanu ma impinga vreun destept. ma mai impiedic odata de copil (mai bine spus tot de iescavator, ca acu'l tinea buna-sa in brate, iar el avea ocazia sa scoata ochii celorlalti paasgeri cu unealta sa performanta, deoarece stransoare batranei nu prea ii permitea o pozitie comoda in bratele ei. ei, imi regasesc locul, imi reiau auditia, incerc sa citesc...
dar iarba nu-mi mai place... adica tocmai, ca-mi PREA place, pun degetu in carte pe post de semn de carte si raman absorbita de caldura de afara.
trecem pe langa muzeul satului, acre este inconjurat din belsug de zone verzi, pe care constat cu ciuda ca orice aurolac isi gaseste pacea si linistea si face ce mi-ar placea si mie sa fac, sa ma intind in voie in iarba, fara sa-mi pese ca am mancat sau nu.
dar nu prea poate sa nu-mi pese, deja ma dor tamplele de la guma asta de mestecat. totusi, momentan ma amageste.
imi face placere sa simt cum arde soarele prin geam si visez la mare, la plaja, la un soare necrutator. nu stiu, imi trece prin cap ca-mi cam place senzatia de arsura solara, cea din timpul expunerii la soare. (nu-mi mai trec acum aceleasi ganduri prin cap si nu mai pot sa pun in cuvinte) statia mea e la iancului, dar chiar dupa intersecita de la obor ma trezesc jos din masina, fara sa stiu exact de ce.
imi dau seama, e pe avrig o patiserie care m-a atras intotdeauna iremediabil. cand pot, imi fac drum pe-acolo. nu stiu daca sarmalele mai pot atepta, dar eu trebuie sa imi inec papilele in pateuri cu branza sarata. descind asadar in acest "cartier" greu de descris, ocolesc putin pt patiserie, dupa care o iau spre piata, fara vreo intentie clara.
aseara am trecut pe langa niste mormane de pepeni care aratau delicios si cum mi-era lene sa mai car INCA ceva, (in alt cartier, in drum spre casa, cu burtile pline:D) am renuntat.
mi-a trecut prin cap ca daca e sa mai aiba undeva pepeni, apai in obor o sa fie!
ajung unde era piata inainte, in spatele halelor de carne, numai ca acum e mutata si NU mai am nici un chef sa merg inapoi spre locul noii piete (chiar in spatele magazinului, claie peste gramada, fara loc sa treci printre tarabe fara sa iti inverzesti hainele sau sa iti stalcesca cineva condurii).
RENUNT! (cu un nod in gat, dar renunt!)
mai merg vreo 50m si vad la baza unui stalp... coji de pepene!
ptiu, drace! cum sa rezist?!
fac atunci stanga imprejur, parcurgand inca o data drumul pe care mi-a fost lene sa-l evit prima oara. ma lupt pana acasa cu un animal de 7kile, infasurat cumva, cum am putut, ca sa nu-l pun pe haine, in punguta de la pateu. ajuns cu bine acasa, il bag la spalat, ca e plin de pamant.
mda, constat acum ca si de ulei de la punga.
nu-i nimic, il spalam rapid cu axion, si da-i bataie!
am uitat si de sarmalute, si de pestisor, am bagat o felie de pepene! care-i dulce cum nu s-a mai vazut si nu-mi pare rau ca am pus mana intaii pe el din toata gramada, si mi-era teama sa nu fie crud sau ceva, ca nu l-am mai incercat, sa curga naibii pe mine pe drum mi-am pierdut ideea si s-au filtrat cele 99% apa ale pepenelui.
dar DA, life's like a BABOI de PESTE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu